Background

“Lucrul de care avem nevoie este o societate antreprenorială în care inovarea şi antreprenoriatul să reprezinte stări normale, stabile şi continue” (Drucker 2001).

O analiză globală duce la concluzia că există “o accentuare sporită pe care guvernele, organizaţiile şi publicul larg o alocă antreprenoriatul” (GEM Global Report 2012: 6). Prin urmare, educaţia antreprenorială este esenţială în pregătirea tinerei generaţii de a trăi şi de a crea o adevărată stare de însănătoşire economică în secolul XXI (Volkmann et al.  2009). Analiza globală arată, de asemenea, că în statele-membre U. E. activitatea antreprenorială este este situată sub medie şi că interesul în antreprenoriat, ca şi intenţiile de a deveni antreprenor, sunt mai puţin favorabile. (GEM Global Report 2012: 7-8). Aceste descoperiri trebuie tratate serios, devreme ce competenţa antreprenorială necesită o integrare a cunoştinţelor, abilităţilor şi a atitudinii şi se bazează pe o stare de spirit antreprenorial (Heinonen & Poikkijoki 2006: 84). Uniunea Europeană a recunoscut importanţa antreprenoriatului în Europa şi că a setat ‘Uniunea Inovatoare’ drept una dintre iniţiativele-pilot ale Europei anului 2020 (Comisia Europeană, 2010/1161). În plus, în cadrul tratatului ‘Think small first’, Comisia a încurajat mai multe cercetări în acţiunile care implică educaţia antreprenorială (Comisia Europeană, 2008/394 #VIII). În cele din urmă, în cadrul proiectului de învăţare pe tot parcursul vieţii, “un sens al iniţiativei şi antreprenoriatului” a fost definit ca şi una dintre competenţele transversale (Parlamentul Europei, 2005/0221). Ca atare, există o stringentă nevoie de dezvoltare a sistemelor educaţionale din Europa care să ducă la o altă dezvoltare, cea a stării de spirit antreprenoriale, la toate nivelurile acesteia (Flash Eurobarometer 354). Prin prisma acestor ţinte comune şi a politicilor de orientare se poate oferi un cadru de lucru pentru activităţi de educaţie antreprenorială în Europa. Dar, în acest cadru, nu există o definiţie clară, la dimensiunii europene, a educaţiei antreprenoriale.

Din punct de vedere istoric, cercetarea şi practica educaţiei antreprenoriale au început în S. U. A., în şcolile cu profil economic şi afaceri de-aici  (Katz, 2003). Deci, conceptele şi metodele sunt influenţate de contextul economia, social şi educaţional american. Mai mult, în statele membre U. E. există abordări diferite ale educaţiei antreprenoriale. Rolul U. E. constă în asigurarea unei platforme pentru a schimburi şi acţionează ca şi un catalizator al practicilor antreprenoriale (ECORYS 2011). Pentru integrarea acestor diverse abordări naţionale este nevoie de o mai mare înţelegere consensuală a educaţiei antreprenoriale. O astfel de înţelegere ar trebui să integreze o dimensiune europeană a antreprenoriatului, bazată pe caracteristici unice, precum cele ale pieţei comune europene, şi diversitatea conexiunea culturilor europene. În acelaşi timp, este important să folosim aceste caracteristici, nu numai pentru a defini concepte, ci şi pentru a intensifica practicile educaţiei antreprenoriale.

Datorită originilor sale, multe abordări ale educaţiei antreprenoriale sunt adaptate din alte cursuri ale unor şcoli de afaceri şi se concentrează pe aspecte relevante care ţin de afaceri, economie şi legislaţie (Katz 2003). Ca urmare, există o concentrare pe împărtăşirea cunoştinţelor şi aptitudinilor la nivelele de educaţie superioară pentru studenţii care sunt aproape de a pune bazele unei afaceri (Kirby 2007). Nu numai în cazul formelor superioare de educaţie, dar şi în cazul educaţiei vocaţionale, multe dintre abordările educaţiei antreprenoriale necesită deja o stare de spirit antreprenorială şi nu vizează doar dezvoltarea acesteia (Comisia Europeană, 2009). Această problemă este legată şi de modul de predare. În cadrul sistemelor de educaţie formală există o tendinţă de a transmite cunoştinţe şi aptitudini pentru viaţa viitore şi de a-i plasa pe cursanţi într-un rol pasiv. Această chestiune devine problematică pentru educaţia antreprenorială devreme ce motorul competenţelor antreprenoriale rămâne într-o formă de acţiune inovativă, ghidată de la sine şi focusată pe scopuri anume. Mai mult, cercetările arată că potenţialul educaţiei bazate pe instruire şi pe practică, pentru a dezvolta schimbările spiritului antreprenorial şi atitudinile, este unul limitat. Pe o scară globală s-a concluzionat că, în ultimele două decenii, tările lumii au început ”să admită eşecul sistemelor lor educaţionale menite a-i determina pe tineri să creeze, şi nu doar să răspundă, în ceea ce priveşte oportunităţile economice” (Forumul Economic Mondial, 2009: 25). Ca urmare, este nevoie de abordări didactice alternative, în special experimentale şi bazate pe acţiune, pentru a depăşi aceste limitări (Carland & Carland 2001; Forumul Economic Mondial, 2009: 15). Abordările din educaţia antreprenorială trebuie să antreneze modalităţile de gândire creativă şi orientată pe obiectiv (Comisia Europeană, 2009: 27-30). O importantă contribuţie ar putea să apară prin prisma unei mai bune integrări a educaţiei antreprenoriale în educaţia vocaţională. În primul rând, există o mare nevoie de de modalităţi de învăţare activă şi creativă, în general. În al doilea rând, pentru carierele şi practicile antreprenoriale cu orientare vocaţională, este nevoie de o mai bună reprezentare în educaţia vocaţională (Comisia Europeană, 2009: 14-15). Pentru a creşte interesul şi a pregăti elevii să devină antreprenori este nevoie de noi abordări în sistemele de educaţie vocaţională. Aceste abordări ar trebui să furnizeze oportunităţi de a experimenta practicile antreprenoriale şi să asigure o mai mare pătrundere a cunoştinţelor în domeniul activităţii antreprenoriale.

O direcţie promisă în experimentarea practicilor antreprenoriale constă într-un model de bază de abordare a educaţiei antreprenoriale (Bruton, 2011). În această abordare este dobândit un spirit antreprenorial alături de cunoştinţe şi aptitudini prin construirea unui produs sau serviciu într-un mod concentrat pe client. O astfel de abordare poate fi încadrată într-un scenariu autentic, dezvoltând competenţele pentru viitorul vieţii de persoană activă pe piaţa muncii (Schank et al., 1992). Mai mult, pentru a dezvolta interesul elevilor şi a face uz de cunoştinţele dobândite informal, scenariul poate fi dus mai departe ca şi un joc şi situat în domeniul jocului respectiv. O setare educaţională care să integreze principiile acestor abordări are un ridicat potenţial de dezvoltare a unei stări de spirit antreprenoriale, înţeleasă ca şi abilitate de a pune ideile în acţiune (Dilger & Pechuel, 2011). Dezvoltând şi implementând astfel de noi abordări reprezintă o mare provocare pentru lumea didactică. Devreme ce antreprenoriatul nu este practicat în sistemul educaţional şi nici integrat în educaţia profesorală, multora dintre dascăli le lipseşte experienţa antreprenorială (ECOTEC, 2011). Ca urmare, pregătirea profesorilor trebuie să fie integrată, în efortul de a dezvolta educaţia antreprenorială. De altfel, doar şcolile şi profesorii, ca şi unică direcţie de acţiune, nu pot dezvolta o astfel de abordare a educaţiei anreprenoriale. Există aşadar o mare nevoie de cooperare cu experţi de pe piaţa muncii şi a ştiinţelor sociale (ECOTEC, 2010).

Partenerii participanţi în acest proiect au experimentat, cu toţii, dirijarea educaţiei antreprenoriale în diverse programe educaţionale vocaţionale şi mulţi dintre ei au participat în cadrul proiectelor de educaţie antreprenorială. Pe baza perceperii comune a domeniului şi experienţelor, apare un scop comun: acela de crea o mai bună înţelegere a educaţiei antreprenoriale europene şi de a dezvolta şi testa o abordare a acesteia, care să aibe potenţialul de a dezvolta un spirit antreprenorial şi care să integreze o dimensiune europeană în concept şi în practici.